Am avut o zi de 2 lei azi,insa ma bucur ca am trait-o,asa cum a fost ea.
M-am putut concentra la cei din jurul meu, la evenimentele ce ma/ne inconjoara,la multitudinea de personalitati,comportamente,principii etc.
O persoana extrem de importanta din viata mea,de foarte multi ani, mi s-a destainuit in urma cu ceva vreme, legat de orientarea sexuala.Am acceptat extrem de usor principiile sale de viata, si nu am cerut argumente pentru a-mi demonstra ca "asa e bine pentru mine". Sunt sigura ca alte persoane nu au/nu vor privi ok acest lucru. Si, sincera sa fiu, mi se face sila de-a dreptul. Ce mai conteaza in ziua de azi orientarea sexuala, rasa, cat de educat esti, ce statut social ai si multe altele? Unde au ramas sufletul si scoala vietii? De ce trebuie sa judecam permanent si sa respingem orice nu e majoritar ?
Suntem din ce in ce mai imperfecti, pentru ca tragem cu dintii de ce avem si nu realizam ca un lucru il poti avea acum si in secunda urmatoare nu il mai.Prin urmare, de ce ar mai conta la un moment dat cum esti,cand de fapt se poate sa nu mai fi?
Nu sunt eu extrem de credincioasa, insa daca te duci la o Biserica Ortodoxa, cateodata pur si simplu ramai fara vlaga, cand vezi cata ipocrizie, cata nebunie, cat haos poate fi printre asa-zisii credinciosi. Iar cand te duci intr-o Biserica a catolicilor, fiecare isi vede de sufletul sau,de inima sa,de necazurile si bucuriile sale. Oamenii trec unul pe langa altul fara sa aiba, de cele mai multe ori, contact vizual.
Noi de ce nu putem fi oameni normali ?
